Despre GetCompliant

Construim web de când Internet Explorer 6 era încă supărător de popular.

Despre GetCompliant

Am pornit GetCompliant după 20+ ani de construit site-uri și magazine online pentru clinici, restaurante, agenții și retaileri din România și Uniunea Europeană. Am văzut același pattern care se repetă: proprietarul vine la noi după o notificare ANSPDCP, o reclamație ANPC sau o scădere bruscă de trafic. De fiecare dată, prima problemă era clară din primul scan: cookie banner stricat, lipsa unei politici de confidențialitate, accesibilitate sub minimul EAA sau site invizibil pentru asistenții AI. Așa că am construit instrumentul care face exact acel prim scan, automat. Site-ul tău intră, raportul iese, lista de fix-uri e numerotată după severitate. Dacă nu vrei să le rezolvi singur, ți le facem noi.

Cine construiește

Peste 20 de ani de construit web, din zilele când PHP 4 și template-urile Joomla erau noul standard. Sute de proiecte livrate, mai multe CMS-uri proprii și consultanță de arhitectură pe stack-uri Node, .NET, PHP și Ruby. Tehnologia din spatele GetCompliant, crawler Playwright în două pass-uri (pre și post consimțământ), audit axe-core pentru WCAG 2.1 AA, scoring determinist bazat pe sancțiuni ANSPDCP publice, e scrisă de la zero ca să fie auditabilă linie cu linie.

Cum lucrăm

  • Scanare deterministă, nu interpretare. Fiecare finding e legat de un test verificabil: un request HTTP urmărit, o regulă WCAG eșuată, un element DOM lipsă.
  • Estimările de sancțiune vin din decizii ANSPDCP și ANPC publicate în ultimii ani, nu din presupuneri.
  • Raportul rămâne valabil 7 zile. Refacem scanarea gratuit ca să verifici că modificările au prins.
  • Tot ce vede tehnic crawler-ul îți punem la dispoziție în secțiunea de detalii. Zero black box.

Ce nu facem

Nu suntem cabinet de avocatură și nu emitem opinii juridice. Raportul nostru indică riscuri verificate tehnic, intervale orientative de sancțiune pe baza precedentelor publice și fix-uri concrete pentru fiecare semnal. Pentru interpretare juridică sau apărare în fața unei autorități, lucrezi în continuare cu avocatul tău.